Home Administrație publică Parcul Dragoslavele, modernizat

Parcul Dragoslavele, modernizat

by Crina Matei
0 comment

Continuă lucrările de modernizare în parcul “Dragoslavele” din cartierul Faleză Nord.  Terenul de baschet este aproape finalizat iar aparatele de sport din zona de fitness au fost montate.Echipele de muncitori lucrează acum la împrejmuirea terenului de fotbal care va fi prevăzut cu un covor sintetic special pentru terenurile de sport.

Se lucrează la modernizarea parcului Dragoslavele din cartierul Faleză Nord. Echipele de muncitori lucrează zilele acestea la împrejmuirea terenului de fotbal care va fi prevăzut cu un covor sintetic special pentru terenurile de sport. De asemenea, terenul de baschet a fost împrejmuit, au fost montate panouri noi, moderne, iar în perioada imediat următoare va fi turnat covorul antitraumă pe suprafața de joc.

Totodată elementele de joacă de pe cele trei spații dedicate copilașilor au fost deja instalate și se lucrează în paralel  la amenajarea aleilor de acces și a zonelor de spațiu verde. Parcul va deveni în curând o zonă de agrement la standarde moderne pentru locuitorii din zonă. Va avea trei locuri de joacă, două miniterenuri de baschet și fotbal, o zona de fitness, multe spații verzi și mobilier urban nou.

Spațiul este reconfigurat astfel încât să răspundă atât nevoilor copiilor, cât și tinerilor și adulților care locuiesc în zonă. Parcul va avea mobilier urban nou, o cișmea și multe spații verzi. Vor fi plantate flori, arbuști ornamentali și gazon.

related posts

Leave a Comment