Home Editorii noștri îți recomandă Navele de croazieră, interzise în Veneţia

Navele de croazieră, interzise în Veneţia

by Crina Matei
0 comment

Navele mari de croazieră vor avea interzis să intre pe canalele importante ale Veneţiei, de la 1 august. Apărătorii patrimoniului și ai mediului denunță de ani de zile accesul vaselor de croazieră în lagună căci amenințau ecosistemul fragil și fundațiile centrului istoric al oraşului Dogilor. Prim-ministrul Mario Draghi a salutat începerea unei etape importante pentru conservarea lagunei venețiene, supusă de decenii presiunii neîncetate a pacheboturilor care aduceau milioane de vizitatori în Veneţia.

Centrul istoric al oraşului este inclus în patrimonial UNESCO şi cu această ocazie Piaţa San Marco are şanse să scape de scufundarea treptată care a început în urmă cu câţiva ani. Dezbaterea despre interzicerea marilor nave turistice a reînceput luna trecută, odată cu revenirea lor pe canale după ce au avut interzis în timpul pandemiei de coronavirus. Viaţa veneţienilor a revenit la normal şi ecosistemele marine au înflorit. Acum, navele de peste 25.000 de tone, de peste 180 de metri lungime, de 35 de metri înălțime sau ale căror emisii conțin peste 0,1% sulf nu vor mai fi autorizate să intre în bazinul San Marco, pe canalul San Marco sau pe canalul Giudecca. Vor avea voie să acosteze în portul industrial Marghera, unde se vor realiza amenajări, în timp ce navele de croazieră mai mici, de circa 200 de pasageri vor putea continua să acosteze în centrul orașului, precizează un comunicat al guvernului.

„Italia a vrut astfel să evite riscul concret al înscrierii orașului pe lista patrimoniului în pericol”, a subliniat ministrul Culturii și al Patrimoniului, Dario Franceschini, ceea ce ar reprezenta o ruşine pentru ţara sa.

related posts

Leave a Comment