Home Editorii noștri îți recomandă Masca redevine obligatorie pe stradă

Masca redevine obligatorie pe stradă

by Crina Matei
0 comment

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgență a adoptat joi seara o Hotărâre prin care instituie obligativitatea purtării măștii nu doar în spațiile închise, ci și pe stradă. Măsura va fi aplicată în toate localitățile în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1000 de locuitori.

„Se propune ca în toate localitățile în care incidența cumulată a cazurilor, în ultimele 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, să fie instituită obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, în toate spațiile publice închise și deschise”, se arată în Hotărârea CNSU.

În documentul citat se menționează că măsurile din prezenta hotărâre produc efecte doar în situația aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administrației publice centrale.

Sursa: CNSU

related posts

Leave a Comment