Home Editorii noștri îți recomandă Investiţii de milioane de lei la SCOMAR

Investiţii de milioane de lei la SCOMAR

by Crina Matei
0 comment

Peste 70 de milioane de lei vor fi investiți, în următorii ani, pentru a crește vigilența polițiștilor de frontieră de la malul mării. Banii vor fi utilizați pentru o modernizare de amploare a SCOMAR: printre altele, vor fi înlocuite cel puțin patru dintre cele șapte radare ale sistemului și șapte dintre cele opt echipamente optoelectronice.

Sistemul Integrat de Supraveghere a Frontierei Maritime (SCOMAR) este o structură importantă din cadrul Poliției de Frontieră, prin care este posibilă „detectarea timpurie, urmărirea, recunoașterea şi identificarea navelor și ambarcațiunilor din zona de competență la Marea Neagră, în scopul prevenirii, depistării și sancționării activităților ilegale”. Sistemul este funcțional din 2009, dar în ultimii ani au existat mai multe acuzații că „a început să dea rateuri”. Este de notorietate deja faptul că în primăvara lui 2019, traficanții de droguri din America de Sud ar fi reușit să înșele „vigilența” SCOMAR și aproape două tone de cocaină au ajuns în țara noastră. Noroc de o furtună, care a dejucat planurile infractorilor, iar cea mai mare parte din cocaină a fost adusă la mal de valuri. La data respectivă investigația DIICOT a vizat și modul de funcționare al SCOMAR.„Introducerea cocainei pe teritoriul României a survenit și în condițiile unor disfuncționalități tehnice la sistemul SCOMAR, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză”, se arată în comunicatul DIICOT, transmis la încheierea cercetărilor. Era evident deja ceea ce polițiștii de frontieră spuneau pe surse: se impunea o modernizare a dotărilor sistemului.

Printre altele, în cadrul proiectului de investiții vor fi realizate următoarele: înlocuirea a minimum patru radare din cele șapte existente, înlocuirea a cel puțin șapte echipamente optoelectronice din cele opt existente, înlocuirea aplicației de supraveghere SCOMAR, care integrează datele la nivelul unității centrale și furnizează imaginea maritimă integrată.

Iar lista investițiilor continuă cu schimbarea a cel puțin 17 link-uri radiorele-uri, adăugarea unei soluții pentru a permite conectarea SCOMAR la internet și la alte rețele externe și înlocuirea sistemelor de securitate. De asemenea, la sediul Centrului de Comandă și Control al SCOMAR și la turnurile de comunicații vor fi realizate expertize tehnice pentru a stabili exact ce reparații sunt necesare și vor fi demarate. Reamintim că, în ultimii ani, au existat nemulțumiri din rândul polițiștilor de frontieră cu privire la modul în care își desfășoară activitatea în sediul unității, confruntându-se cu igrasie.

Valoarea investițiilor se va ridica la peste 71.9 milioane de lei (cu TVA), fonduri care vor fi alocate din Fondul pentru Securitate Internă.

Sursa: comunicat de presă DIICOT

related posts

Leave a Comment