Home Actualitate Un nou semnal de alarmă: “Excursiile de o zi în Delta Dunării sunt un produs turistic toxic pentru natură!”

Un nou semnal de alarmă: “Excursiile de o zi în Delta Dunării sunt un produs turistic toxic pentru natură!”

by Romanov Alex
0 comment

Un nou semnal de alarmă în privința excursiilor de o zi în Delta Dunării. Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării revine o nouă avertizare cu privire la un produs turistic, care poate deveni toxic pentru Rezervaţia Biosferei:  excursiile de o zi în acest habitat, mai exact, excursiile cu plecare din București.

Delta Dunării oferă şi produse turistice prietenoase cu mediul, care sunt construite de operatorii de pe Litoral, în parteneriat cu proprietarii de pensiuni sau de Puncte Gastronomice Locale din Delta Dunării, care asigură o experienţă deosebită, care se adaugă celei de Litoral. În acest sens, reprezentanții Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării îi sfătuiesc pe turişti să se informeze corect atunci când aleg detinaţia Delta Dunării.

„Dragi turişti, nu vă lăsaţi păcăliţi cumpărând acest produs turistic, pentru că Delta nu se poate vizita într-o excursie de o zi, cu plecare din Bucureşti, străbătând 600 km pe drumul Bucureşti-Tulcea şi apoi alţi zeci de km pe apă. Vor fi bani aruncaţi pe o deplasare din care veţi rămâne cu un gust amar pentru că nu veţi apuca să vedeţi nimic din frumuseţea Deltei. La finalul zilei, veţi rămâne doar cu oboseala şi zgomotul bărcii care goneşte pe canale, pentru a se încadra în timp.”, declară CĂTĂLIN ȚIBULEAC, preşedinte AMDTDD

De altfel, reprezentanții Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării  susțin că Delta trebuie vizitată lent, în câteva zile, în bărci cu viteză mică, de ce nu în caiac canoe, cu ghizi care le pot arată turiștilor frumuseţea florei, a faunei, a tradiţiilor, a gastronomiei deltaice şi fireşte, la finalul excursiei lăsând locul curat, fără gunoaie în urma unei astfel de excursii.

related posts

Leave a Comment