Home Actualitate Trecere liberă în zona metropolitană

Trecere liberă în zona metropolitană

by Antonia Mocanu
0 comment

Municipiul Constanța, orașele Năvodari, Ovidiu, Eforie, Murfatlar, Techirghiol și comunele Mihail Kogălniceanu, Cumpăna, Valu lui Traian, Lumina, Tuzla, Agigea, Corbu, Poarta Albă, Costinești și 23 August fac parte din zona metropolitană Constanța care reunește în acest moment 14 localități, municipiul de reședință, 5 orașe și 10 comune. Vestea bună este următoarea: constănțenii pot călători fără declarație pe proprie răspundere în interiorul zonei metropolitane Constanța.

„Prin zonă metropolitană se înțelege o zonă constituită prin asociere, pe bază de parteneriat voluntar, între marile centre urbane (capitala României și municipiile de rangul I) și localitățile urbane și rurale aflate în zona imediată, la distanțe de până la 30 km, între care s-au dezvoltat relații de cooperare pe multiple planuri”. Sursa: (Legea 351/2001).

Zona metropolitană găzduiește 62% din populația județului, respectiv 500.000 de locuitori, pe o suprafață care însumează 30% din teritoriul administrativ al Constanței, iar  conform  Hotărârii nr. 24 privind instituirea stării de alertă la nivel național, art.17, aliniatul 3, constănțenii pot circula în interiorul zonei Metropolitane Constanța fără declarație pe proprie răspundere.

related posts

Leave a Comment