Home Actualitate Situație fără precedent la Cumpăna

Situație fără precedent la Cumpăna

by Antonia Mocanu
0 comment

Întreruperi frecvente a energiei electrice în comuna Cumpăna. Cu acest lucru se confruntă localitatea constănțeană de mai bine de trei luni de zile, lucrurile agravându-se în luna iunie, atunci când pe durata  mai multor ore, energia electrică din zone importante din Cumpăna a fost întreruptă. Problema energiei electrice este mai veche, de câțiva ani de zile. Locuitorii sunt extrem de nemulțumiți  de situația actuală și spun că au avut chiar și pagube materiale.  

De cealaltă parte, administrația publică locală a acționat vigilent făcând demersuri și sesizări nenumărate la compania de distribuție a energiei electrice pentru ca situația să se remedieze în scurt timp, însă chiar și așa întreruperile de energie electrică au continuat și în ultimele două zile.

Specialiștii îi sfătuiesc atât pe locuitorii afectați de aceste întreruperi de energie electrică, deopotrivă cu reprezentanții administrațiilor publice locale să se adreseze distribuitorului zonal, dar și autorității naționale de reglementare în domeniul energiei pentru remedierea problemelor. 

De asemenea, reprezentanții companiei de distribuție a energiei electrice menționează faptul că știu care este situația în Cumpăna și că au intervenit în ultimele zile în localitate pentru a o remedia. Tot compania transmite faptul că va face mai multe investigații pe viitor în localitatea constănțeană pentru ca astfel de situații să nu se mai repete. 

În ultima lună la Cumpăna au avut loc zilnic una sau chiar două pene de curent.

related posts

Leave a Comment