Home Actualitate Situație delicată pentru 65.000 de elevi

Situație delicată pentru 65.000 de elevi

by Romanov Alex
0 comment

Aproximativ 65.000 de elevi riscă să rămână cu mediile neîncheiate pe primul semestru. Și asta din cauza faptului că nu au avut sau nu au nici în prezent resursele necesare pentru a participa la cursurile online. În acest sens, Ministerul Educației caută soluții pentru a remedia situația.

Ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu, a organizat o videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali, tema principală fiind identificarea numărului de elevi aflaţi în situaţie de risc cu privire la neîncheierea situaţiei şcolare pentru semestrul I, precum şi măsurile ce se impun în această situaţie.

La ora actuală, conform datelor transmise de către unităţile şcolare, prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene, se estimează că un număr de aproximativ 65.000 de elevi se află în situaţie de risc cu privire la neîncheierea mediei pe semestrul I din cauza imposibilităţii de acces la resursele tehnologice – factor principal, la care se adaugă şi alte motive precum neparticiparea la cursuri, situaţii medicale etc. Trebuie avut în vedere că, în ultimii ani, numărul elevilor care se aflau anual în această situaţie era de aproximativ 15.000.

Astfel, măsurile necesare identificate până în acest moment sunt:

  1. Desfăşurarea de activităţi remediale pe parcursul semestrului al II-lea, cu identificarea surselor de finanţare pentru plata cadrelor didactice.
  2. Prelungirea perioadei de încheiere a situaţiilor şcolare neîncheiate în semestrul I, de la patru până la opt săptămâni de la revenirea la cursuri în semestrul al II-lea.
  3. Posibilitatea încheierii mediilor cu minimum două note, indiferent de numărul orelor alocate săptămânal fiecărei discipline.

sursa foto: cursdeguvernare.ro

related posts

Leave a Comment