Home Actualitate Scade semnificativ incidența în Constanța

Scade semnificativ incidența în Constanța

by Antonia Mocanu
0 comment

Raportarea transmisă de către Grupul de Comunicare Strategică a anunțat 5.009 noi cazuri de Covid-19 pe teritoriul României, din 23.834 de teste efectuate în ultimele 24 ore, ajungând la un total de cazuri confirmate în România de 598.792 de cazuri și 508.979 pacienți vindecați. De asemenea 1.019 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În ultimele 24 de ore pe teritoriul României au fost înregistrate 155 de decese, 101 bărbați și 54 femei, 151 dintre decese sunt ale unor persoane care au prezentat comorbidități. Până astăzi, 14.636 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.117. Dintre acestea, 1.252 sunt internate la ATI. 

În ceea ce privește județul Constanța, conform raportării au fost înregistrate 148 noi cazuri, ajungându-se la un total de 24.600 de persoane infectate. De asemenea, în ultimele 24 de ore, 42 persoane de pe teritoriul județului Constanța au fost reconfirmate pozitiv. 

Incidența cazurilor în ceea ce privește județul Constanța a scăzut și a ajuns la 4.66 per 1.000 de locuitori, iar în ceea ce privește municipiul incidența cazurilor a ajuns la pragul de 6.55, fiind în scădere. DSP Constanța a anunțat faptul că la nivelul municipiului Constanța 2.049 cazuri de persoane infectate mai sunt active.

Menționăm faptul că în data de 22 decembrie au fost înregistrate noi decese pe teritoriul județului Constanța. Numărul de decese la care a ajuns Constanța depășește 522.

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 24.600 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, peste 522 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.

În acest moment, sunt 421 de persoane internate, dintre care 400 din județul Constanța și 21 din alte județe. Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.

De asemenea, la nivelul județului sunt 3.396 de persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2.

Totodată, un număr total de 3.584 de persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.

Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul anului școlar, 243 de cadre didactice, 538 de elevi, 133 de studenți și 70 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 1.243 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (286), asistenți medicali (561) și personal auxiliar (396).

În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 281 de teste RT-PCR.

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul județului Constanța.  

related posts

Leave a Comment