Home Actualitate Prima sesiune de examene online pentru viitorii maiștri militari de marină

Prima sesiune de examene online pentru viitorii maiștri militari de marină

by Romanov Alex
0 comment

Situația epidemiologică pe care o traversează învățământul de pretutindeni a adus schimbări și la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale unde, pentru prima dată, elevii militari susțin online examenele de final de semestru. Sesiunea de examene debutează luni, 25 ianuarie și se încheie vineri, 5 februarie. În acest interval de timp, cei peste 180 de elevi de anul I și II susțin examene scrise și orale, prin intermediul platformelor de videoteleconferință.

“De la jumătatea lunii noiembrie, elevii școlii noastre au desfășurat cursuri online, fapt care ne-a determinat să adaptăm și metodele de evaluare la sistemul virtual. Avem la dispoziție platforma ILIAS, creată de specialiștii Universității Națioanale de Apărare, unde elevii și profesorii au conturi și unde sunt încărcate materialele didactice. Primii care intră în febra examenelor sunt elevii de anul I. Ei au de susținut, în total, două examene, în perioada 25 – 29 ianuarie. Colegii lor de anul al II-lea vor susține trei examene de verificare a cunoștințelor teoretice, în perioada 25 ianuarie – 5 februarie.

De altfel, în săptămâna premergătoare sesiunii, elevii au fost evaluați prin verificări finale la toate disciplinele care nu sunt prevăzute cu examen în Planul de învățământ. Elevii s-au descurcat bine și foarte bine, de aceea, suntem optimiști că prima sesiune de examene online susținută vreodată la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale va fi un succes.”, declară căpitan-comandorul VALENTIN NAE, locțiitorul pentru învățământ al comandantului Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale

Elevii militari s-au obișnuit rapid cu noile metode de predare online și cu verificările susținute pe internet. Cu toate acestea, unii spun că emoțiile dinaintea examenului nu sunt cu nimic mai diferite de cele pe care le-ar fi avut în cazul în care s-ar fi aflat în bănci.

Sursa foto: Forțele Navale Române

related posts

Leave a Comment