Home Actualitate Prima echipă de fete din istoria clubului Farul Constanţa

Prima echipă de fete din istoria clubului Farul Constanţa

by Florentina Lup
0 comment

Primăvara aduce o premieră pentru clubul de tradiție al fotbalului constănțean. A fost înființată prima grupă de fotbal feminin din cadrul centrului de copii și juniori al FC Farul Constanța, care are deja două sportive legitimate.

Una dintre ele este Emma Pașcovic, în vârstă de 6 ani, care se mândrește cu o ,,vechime” de aproape o jumătate de an în clubul alb-albastru. Ea se pregătește la grupa antrenată de tatăl său, fostul jucător Cosmin Pașcovici.

,,Mi-ar plăcea să stau în poartă, dar sunt prea mică deocamdată”, spune Emma, care nu se teme să joace împreună cu băieții.

Cealaltă sportivă este Sara Cristiana Țuțuianu, în vârstă de 8 ani, și este suporter al echipei Farul Constanţa, iar pasiunea pentru culorile alb-albastre a moștenit-o de la tatăl său.

,,Mie îmi place când se strigă gooool, așa că vreau să fiu atacant.”, mărturiseşte Sara.

Cele două fete așteaptă noi colege, așa că micuţele pasionate de fotbal se pot înscrie în prima echipă feminină a clubului Farul Constanţa. Condițiile sunt simple: să aibă vârsta cuprinsă între 6 și 13 ani și să meargă la sediul clubului însoţite de părinţi pentru a completa cererea de înscriere.

Nu există niciun fel de taxe la înscriere, iar pentru mai multe informații poate fi apelat numărul de telefon 0729 059 406.

related posts

Leave a Comment