Home Actualitate Pensiune de poveste, la Vișina

Pensiune de poveste, la Vișina

by Antonia Mocanu
0 comment

Atunci când s-a angajat în Serviciul Special al Ministerului de Interne a crezut că a făcut alegerea perfectă și că drumul ales îi va aduce satisfacția profesională dorită. Viața însă avea să îi demonstreze contrariul. În urmă cu zece ani a luat drumul Deltei, s-a îndrăgostit de acele locuri, iar visul de a transforma o  casă veche într-un colț de rai, a devenit realitate. Este povestea uluitoare a Biancăi Folescu, o femeie care a dovedit că totul poate fi posibil atunci când îți dorești cu adevărat.

Bianca Folescu a ajuns în satul Vișina întâmplător însă s-a îndrăgostit iremediabil de acele locuri și fără să stea prea mult pe gânduri a cumpărat o casă veche și anexele gospodărești aferente. Construcțiile aveau pereți din chirpici, văruiți cu alb, cu tâmplărie din lemn vopsită în albastru, cu acoperiș din stuf, așa cum erau de altfel în urmă cu multe secole. Apoi a achiziționat și terenul situat în spatele casei și odată cu el a început schimbarea. Mai întâi a fost construită o altă casă cu cinci odăi diferite, cu uși vopsite în albastru, fiecare cu povestea ei.

Pentru Bianca Folescu nu există nu mai pot sau am obosit. Lucrează zi de zi , se implică foarte mult și fiecare idee care îi vine în minte o pune în aplicare fără să stea prea mult pe gânduri. Iar atunci când un lucru este dus la capăt, satisfacția nu are limite.

Să menții o astfel de gospodărie, aflată într-o permanentă schimbare, nu este deloc ușor, însă acolo unde există pasiune, totul vine de la sine. Este și cazul Biancăi, care a decis ca pe lângă turism, trebuie dezvoltate și alte laturi precum cele educaționale, creative sau de divertisment. Așa a apărut casa-muzeu în care cei care îi trec pragul pot  învăța să creeze obiecte de port popular sau pot învăța cum se țese la un război autentic.

Satul Vișina, este situat la 2 kilometri distanța de Jurilovca, iar de coltul de rai al Biancăi a auzit toată lumea. Este un loc ce nu trebuie ratat de nimeni în drumul spre Delta Dunării.  

related posts

Leave a Comment