Home Actualitate Experiențe de neuitat, în octombrie

Experiențe de neuitat, în octombrie

by Romanov Alex
0 comment

Dacă pentru turiști, sezonul estival este deja doar o amintire, pentru împătimiții de scufundări, vremea este perfectă pentru aventuri în adâncurile Mării Negre. Apa încă nu s-a răcit, așa că nu au nevoie deocamdată de costume speciale de neopren. Ci doar de voință și puțin curaj. Iar odată ajunși în adâncuri, lumea subacvatică este doar a lor.

Pe o vreme blândă de octombrie, apa mării este liniștită și fără curenți. Și nici nu s-a răcit încă. Așadar, este numai bună pentru scufundări. Și pentru începători și pentru avansați, experienţa scufundării sub apă la o adâncime de 10 de metri, este de neuitat. Așa că amatorii de scubadiving au îmbrăcat costumele de scafandru și s-au aventurat în adâncuri.

“La noi încă merge, ne bucurăm de fiecare zi însorită, de fiecare zi cu marea oglindă, așa că fugim de acasă și intrăm puțin în apă. Apa e limpede, are 20-21 de grade, e încă bine pentru un costum umed și pentru că este limpede, ne bucurăm să putem vedea o grămadă de pești.”, spune un constănțean

“Tata a făcut primul cursul, în Franța, apoi am vrut și eu să încerc și l-am luat cu brio și de atunci fac asta, de doi ani.”, completează un alt constănțean

“În perioada asta, chiar e perfectă vremea, apa este caldă, de multe ori noaptea este chiar mai caldă apa decât afară. În general, perioada toamnei e o perioadă bună pentru scufundări.”, spune un alt constănțean

În largul mării, în dreptul Cazinoului, fundul apei are aproximativ 9 metri adâncime. Acolo poți să înoți printre bancuri de pești, sa vezi căluți de mare, ace de mare, crabi și melci uriași. Senzația este unică și greu poate fi descrisă în cuvinte. Experienţa scufundării este de neuitat.

“La 54 de ani m-am apucat de scufundări. Am ajuns și în Marea Roșie, am ajuns la avansați și mai departe. Cochetam de mulți ani, aveam costum de 10 ani și întâmplător, un prieten a început cursul și de atunci m-am virusat, cum se spune.”, spune un constănțean

Ca să faci scufundari ai nevoie de un curs, de puțin curaj și de multă voință. Un costum pentru scuba nu este chiar ieftin, însă experiențele pe care le trăiești în adâncuri merită toți banii.

“E bine să urmezi niște cursuri, să știi ce ai de făcut pentru că dacă ai intra în apă fără să ai un minim de cunoștințe este periculos.”, declară COSMIN BRÂNZEANU, instructor de scufundări

Pasionații de scufundări nu vor rata nicio ocazie și vor profita ori de câte ori vremea le va mai permite să facă astfel de incursiuni subacvatice.

related posts

Leave a Comment