Home Actualitate Claudia Cambrea, distinsă cu Ordinul Meritul Sanitar, în grad de Cavaler, de către președintele Klaus Iohannis

Claudia Cambrea, distinsă cu Ordinul Meritul Sanitar, în grad de Cavaler, de către președintele Klaus Iohannis

by Antonia Mocanu
0 comment

Prof. univ. dr. Simona Claudia Cambrea, cadru didactic titular la Facultatea de Medicină a Universităţii Ovidius din Constanţa, a fost distinsă joi, 7 aprilie, cu Ordinul Meritul Sanitar, în grad de Cavaler, de Ziua Mondială a Sănătăţii, în cadrul unei ceremonii organizată la Palatul Cotroceni.

Brevetul ce însoţeşte medalia precizează că prezentul Ordin Meritul Medical în grad de Cavaler a fost conferit dorind să răsplătească meritele dr.Simona Claudia Cambrea, „în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru profesionalismul şi dăruirea de care a dat dovadă în creşterea calităţii actului medical, pentru curajul şi solidaritatea manifestate în prima linie a luptei împotriva pandemiei Covid-19, pe teritoriul ţării noastre”, după cum menţionează diploma eliberată de Cancelaria Ordinelor şi semnată de Preşedintele Românie, Klaus Werner Iohannis.

Concomitent cu activitatea de la catedră, prof. univ. dr. Simona Claudia Cambrea este medic primar boli infecțioase în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, acolo unde deţine funcţia de director medical şi manager interimar.

related posts

Leave a Comment