Home Actualitate 25 de proiecte pe ordinea de zi

25 de proiecte pe ordinea de zi

by Antonia Mocanu
0 comment

Consiliul Județean Constanța s-a reunit în 20 ianuarie 2021, în prima ședință ordinară din acest an, fiind prezent un număr de 32 de consilieri din totalul de 37. Ședința a fost ținută în regim de videoconferință, iar pe ordinea de zi au fost 25 de proiecte de hotărâre.

Un proiect important pe ordinea de zi care a fost și aprobat a fost dare în folosință gratuită a unor echipamente medicale  ce au constat  într-un incubator de transport cu ventilator precum și cinci sisteme de fototerapie tip pătură, în valoare totală de peste 170.000 lei pentru Compartimentul de Terapie Intensivă Neonatală din cadrul Secției de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța.

Tot din categoria investițiilor în instituțiile sanitare, dar și de gestionare a crizei sanitare COVID-19, a fost votată, aprobarea proiectului prin care vor fi dotate centrele sociale din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Constanța, cu echipamente medicale și materiale sanitare de igienizare și dezinfecție. Valoarea echipamentelor achiziționate prin proiect este de aproximativ 8 milioane de lei, iar finanțarea este asigurată 100% prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

De asemenea, tot în cadrul ședinței de consiliu județean printre proiecte s-a mai aflat încetarea de drept a mandatelor de consilier județean pentru Marian Crușoveanu, Bogdan Alexandru Bola, Marius-Horia Țuțuianu și Eugen-Remus Negoi.

La ultimul proiect înscris pe ordinea de zi a fost propusă utilizarea sumei de 25 milioane de lei din fondul de excedent al bugetului Consiliului Județean Constanța. Astfel, 20 milioane de lei vor fi utilizați pentru acoperirea temporară a golurilor de casă provenite din decalajele dintre veniturile și cheltuielile secțiunilor de funcționare, iar alte 5 milioane de lei, pentru decalajele secțiunii de dezvoltare, în anul curent. Excedentul anilor precedenți se ridică la aproximativ 51 milioane de lei.

În urma sedinței ordinare a Consiliului Județean Constanța, au fost adoptate toate cele 25 de proiecte aflate pe ordinea de zi.

Sursa foto: https://www.cugetliber.ro/cjc

related posts

Leave a Comment