Home Actualitate Vizită de lucru, la Constanța

Vizită de lucru, la Constanța

by Antonia Mocanu
0 comment

Continuă războiul autorităților române cu firmele importatoare de deșeuri neutilizabile. Ministrul mediului a venit în persoană să vadă situația reală și nu a fost încântat deloc. În portul Constanța a fost ziua containerul: Garda de Coastă și inspectorii de mediu au pierdut șirul containerelor deschise din care se scurgea o mizerie insuportabilă. Un lot masiv de 99 de containere pline cu otravă pentru mediu. Procurorii trag semnale de alarmă, iar Ministrul Mediulului promite sprijin în Parlament pentru o legislație mai dură.

Mizeria vine din Germania, Marea Britanie, Pakistan și chiar Canada. Pentru ultimele 100 de containere transportul în Romania a fost organizat de o firmă belgiană. Din fiecare container curg 20 de tone de gunoi infect, iar asta e doar începutul unui fenomen care  e de nestăvilit. Marfa ambalată în saci, conține tocătură din aparatură electronică, amestecată cu tot felul de materiale neferoase și alte deșeuri, posibil periculoase. Tuburile fluorescente uzate poluează mediul cu mercur. Bateriile uzate conţin mari cantităţi de metale toxice: plumb, nichel, cadmiu, zinc. Iar dintre plastice, policrorura de vinil e cea mai toxică pentru mediul înconjurător.

Până acum în România au ajuns gunoaie din Portugalia, Marea Britanie, Germania și din Canada. Exportatorii preferă să trimită deșeurile în România pentru că procesarea unei tone de gunoi costă aici 17 euro, în timp ce în UE ajunge la 500 de euro.

Importăm gunoi, într-o țară sufocată de gunoaie. Cumva ar trebui oprit importul de deșeuri poluante aduse cu vaporul în Portul Constanța. Însă deocamdată autoritățile par depășite de situația, care odată cu intrarea în spațiul Schangen, atunci când circulația va fi și mai permisivă, ar putea deveni critică pentru țara noastră.

related posts

Leave a Comment