Home Actualitate Soluții pentru constănțenii din Palazu Mare

Soluții pentru constănțenii din Palazu Mare

by Florentina Lup
0 comment

O parte din străzile cartierului Palazu Mare nu sunt asfaltate. După fiecare ploaie, drumul se transformă în mlaștină.

Pentru a rezolva situaţia, primarul Vergil Chițac s-a întâlnit, săptămâna trecută, cu locuitorii din Palazu Mare și le-a prezentat mai multe soluții, astfel încât, în cel mai scurt timp, oamenii să beneficieze de condiții civilizate.

Problema nu este deloc simplă, după cum a declarat edilul Constanţei:

Au fost emise Autorizații de Construire fără să se țină cont că pe acolo trebuie să treacă drumuri, fără să fie trasat un aliniament. Practic, domeniul public care ar trebui să fie strada și trotuarele au acum forme geometrice complet neregulate. Nicidecum nu se poate construi drum pe acolo…nu se respectă nici o regulă.”.

Orice reconfigurare a zonei presupune ca locuitorii acestor străzi să cedeze suprafețe din propriul teren. Ulterior, se vor întocmi acte notariale, se vor reface documentațiile cadastrale, vor fi recalculate impozitele pentru noile suprafețe.

Concomitent, echipele municipalității vor demara lucrările de construire a drumului, pentru ca aceste străzi impracticabile să devină artere circulabile, cu asfalt modern.

related posts

Leave a Comment