Home Actualitate România intră în etapa de operaționalizare a Centrului CYBER

România intră în etapa de operaționalizare a Centrului CYBER

by Florentina Lup
0 comment

Ca urmare a deciziei statelor membre ale Uniunii Europene, exprimată prin vot în decembrie anul trecut, România va găzdui viitorul Centru european de competențe industriale, tehnologice și de cercetare în domeniul securității cibernetice. Centrul CYBER este prima entitate europeană de pe teritoriul țării noastre.

Etapa de pregătire a operaționalizării noului centru, atât la nivelul elaborării cadrului normativ, cât și din punct de vedere al administrării și resurselor financiare necesare, va fi coordonată de Ministerului Finanțelor și Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Se va înființa GLI-CYBER, grup de lucru interinstituțional, responsabil cu identificarea setului de măsuri, precum și cu elaborarea cadrului legislativ, necesar operaționalizării Centrului CYBER.

,,Voi duce la bun sfârșit instalarea primei agenții europene de pe teritoriul nostru, având privilegiul să fi fost desemnat anul trecut reprezentant special al Guvernului pentru pregătirea și promovarea candidaturii României în negocierile pentru noul sediu CYBER.

Este o etapă firească de continuitate a eforturilor echipei care a pregătit candidatura României și care a făcut posibilă această victorie fără precedent pentru țara noastră. Suntem într-un dialog permanent cu reprezentanții Comisiei și lucrăm împreună la un calendar pentru operaționalizare.”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Secretariatul tehnic al GLI-CYBER, care va avea rolul de Unitate de Operaționalizare a Centrului CYBER, va fi asigurat de reprezentanții Ministerului de Finanțe. Unitatea va asigura interfața dintre autoritățile și instituțiile din România și reprezentanții Comisiei.

Centrul CYBER va fi un pol european de expertiză tehnologică în materie de securitate cibernetică, în special în domenii precum criptografia, serviciile de securitate a rețelelor informatice, detectarea intruziunilor, securitatea sistemelor, securitatea rețelelor, securitatea programelor informatice și a aplicațiilor. De asemenea, va asigura coordonarea între centrele naționale pentru securitate cibernetică din statele membre.

Totodată, va fi principalul organism de gestionare a fondurilor europene, dedicate cercetării în domeniul securității cibernetice, disponibile prin cele două programe de finanțare ale UE: Europa Digitală și Orizont Europa.

related posts

Leave a Comment