Home Actualitate Mai multe spitale din România primesc roboți de dezinfecție

Mai multe spitale din România primesc roboți de dezinfecție

by Florentina Lup
0 comment

Șapte spitale din România vor primi roboți, donați de Comisia Europeană, pentru a dezinfecta camerele pacienților. Spitale din București, Constanța și Oradea vor beneficia de capacitatea acestor roboți de a dezinfecta o cameră de spital de mărime standard într-un timp foarte scurt, de aproximativ 15 minute, prin utilizarea luminii ultraviolete, precum și de faptul că o singură încărcare a unei unități permite dezinfectarea a peste 18 camere. Robotul cu numărul 100, din cei 200 achiziționați de Comisia Europeană, este utilizat pentru dezinfecție la Spitalul Clinic de Urgență ,,Bagdasar-Arseni” din București. Alte 6 unități urmează să fie livrate în România, în zilele următoare.

Deoarece este vorba de un proces fizic și nu unul ce folosește dezinfectanți chimici, acesta este mult mai sigur pentru personalul spitalicesc, având în vedere că acesta nu mai trebuie astfel să mânuiască, transporte sau să depoziteze produse chimice toxice, periculoase sau corozive. Personalul de curățenie poate opera robotul de la distanță, prin intermediul unei aplicații mobile, iar operațiunea poate fi inițiată din exteriorul camerei ce urmează a fi dezinfectată, astfel încât nici un lucrător din domeniul sanitar nu este prezent în timpul procesului.

Deoarece disponibiltățile sunt limitate, spitalele din România ce tratează pacienți cu COVID-19 și sunt interesate să primească un robot de dezinfecție trebuie să se înregistreze rapid în pagina: https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/disinfection_robots.

related posts

Leave a Comment