Home Actualitate Ghişee speciale pentru documentele de urbanism

Ghişee speciale pentru documentele de urbanism

by Florentina Lup
0 comment

Pentru a veni în sprijinul constănțenilor și, totodată, pentru a reduce numărul de dosare incomplete care ajung pe masa inspectorilor din cadrul Direcției Urbanism, Primăria Municipiului Constanța va mări numărul ghișeelor care preiau solicitările. Vor fi înfiinţate ghişee speciale în cadrul Centrul de Informare Cetățeni (CIC) situat în City Park Mall.

Astfel, începând de luni, 19 aprilie, prin rotație, în zilele de luni, miercuri și vineri, în intervalul orar 09:00 – 16:00, trei angajați ai Direcției Urbanism se vor afla la CIC, pentru a prelua documentele pentru obținerea certificatelor de urbanism și pentru autorizarea lucrărilor de construire/desființare.

Inspectorii vor verifica dacă dosarele depuse sunt complete și le vor înregistra doar pe acelea care conțin toate documentele necesare pentru eliberarea actelor administrative, respectiv Certificat de urbanism și Autorizație de construire/desființare.

Pe site-ul Primăriei Constanța, la secțiunea De interes public, puteţi afla de ce documente aveţi nevoie şi puteţi descărcărca formularele tip

Programul de restituire a documentelor este neschimbat:

  • marți între orele 09:00 și 16:00;
  • joi în intervalul orar 09:00 – 18:00.

Sursa: Primăria Constanţa

related posts

Leave a Comment