Home Actualitate Container din Norvegia, încărcat cu deşeuri, depistat în Portul Constanţa

Container din Norvegia, încărcat cu deşeuri, depistat în Portul Constanţa

by Antonia Mocanu
0 comment

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud şi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Constanţa au efectuat controlul fizic asupra unui container aflat în Portul Constanţa Sud Agigea, încărcat cu deşeuri.

În urmă cu câteva zile, în urma unor activităţi informative desfăşurate de către poliţiştii de frontieră în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanţa Sud şi ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Constanţa au descoperit un container sosit din Norvegia, încărcat cu deşeuri, pentru o firma de pe raza judeţului Brăila care efectua activităţi de import în România.

În urma verificărilor s-a stabilit că nu corespund datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, mărfurile fiind constituite dintr-un amestec cu deşeuri de aproximativ 14.000 kilograme, ce nu pot fi puse în libera circulaţie pe teritoriul României. În acest sens, a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța învestit în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosire de acte nereale şi nerespectarea regimului deşeurilor, mărfurile urmând să fie returnate la expeditor.

related posts

Leave a Comment