Home Editorii noștri îți recomandă Un milion de români îşi sărbătoresc ziua onomastică, de Sfântul Gheorghe

Un milion de români îşi sărbătoresc ziua onomastică, de Sfântul Gheorghe

by Crina Matei
0 comment

Astăzi, 23 aprilie 2021, în calendarul ortodox, este sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi din calendarul ortodox. Sfântul Gheorghe mai este cunoscut sub numele de San-George şi este considerat un protector al vegetaţiei, al naturii înverzite, al vitelor şi al oilor. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe mai este numit şi „purtătorul de biruință”. O mulţime de biserici poartă hramul Sfântului Gheorghe, dar şi numeroşi copii sunt botezaţi cu numele sfântului.

Sfântul Gheorghe s-a născut în oraşul Capadocia, pe vremea împăratului Diocleţian. Acesta a trăit în secolul al IV-lea. Se crede că Gheorghe ar fi trăit între anii c. 275/280 – d. 23 aprilie 303. Gheorghe este patron al mai multor ţări, dar şi regiuni sau oraşe. Printre cele mai importante ţări aflate sub patronatul lui Gheorghe se numără şi Anglia. Părinţii Sfântului Gheorghe erau creştini devotaţi care l-au educat în spiritul bisericii şi cu frică de Dumnezeu.

Potrivit legendelor, Gheorghe s-a înrolat în armata română unde s-a facut remarcat pentru uşurinţa şi îndemânarea cu care mânuia armele. Perioada lui Diocleţian, cunoscută şi ca fiind momentul în care a fost dat decretul împotriva creştinilor a reprezentat o luptă interioară în Gheorghe deoarece acesta la inimă era creştin. Gheorghe a decis să mărturisească în faţa împăratului că este de credinţă creştină, iar Diocleţian a ordonat ca acesta să fie întemniţat şi torturat în speranţa că îşi va renega religia şi va aduce ofrandă zeilor. Acesta a fost supus la chinuri inimaginabile şi barbare.  Sfântul Gheorghe a fost lovit cu suliţe, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapă cu var, încălțăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaia cu vine de bou şi tot felul de alte chinuiri, dar tot nu a renunţat la credinţa creştină.

Diocleţian a mai încercat să îl convingă pe Sfântul Gheorghe să renunţe, oferindu-i onoruri militare, însă a fost în zadar. Atunci, împăratul mâniat a dat ordin ca Sfântul Gheorghe şi împărăteasa Alexandra să fie ucişi prin tăierea capetelor. 

În drum spre locul unde avea să li se taie capetele, împărăteasa Alexandra a murit. Sfântul Gheorghe s-a rugat lui Dumnezeu şi apoi şi-a aplecat capul ca să îi fie tăiat, în ziua de 23 aprilie.

Românii au o mare evlavie pentru Sfântul Gheorghe. Multe biserici din ţară poartă hramul Sf Gheorghe, iar multe femei şi bărbaţi îi poartă numele. De asemenea si multe orașe din țară. Al treilea braț al Dunării, în Deltă, se numește Brațul Sfântului Gheorghe.

Totodată, steagul Moldovei, trimis de Ştefan cel Mare la mănăstirea Zografu, din Muntele Athos, are chipul Sfântului Gheorghe, doborând balaurul.

În prezent, Sf. Gheorghe este considerat ca fiind ocrotitorul Forțelor Terestre Române.

Peste 900.000 de români, majoritatea bărbați, își onomastica pe 23 aprilie. Mai exact, 910.507 de cetățeni români, dintre care 727.351 bărbați și 183.156 femei, poartă numele Sfântului Gheorghe, conform statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (MAI).

related posts

Leave a Comment