Home Actualitate Stație CFR reabilitată, pe litoral

Stație CFR reabilitată, pe litoral

by Antonia Mocanu
0 comment

CFR Constanța dorește să dărâme și să construiască o nouă stație CF Costinești Tabără. Compania Națională de Căi Ferate, sucursala regională de Căi Ferate Constanța intenționează să modernizeze și să reabiliteze stația CF Costinești Tabără. În acest sens, a fost depus la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța un memoriu de prezentare a proiectului.

Conform documentației, lucrările de modernizare propuse fac parte din investiția „Modernizarea, reabilitarea a 47 de stații de cale ferată din România“. În cadrul acestei investiții sunt incluse și stațiile CF Neptun, Ciulnița și Mangalia. De asemenea proiectul face parte din Master Planul General de Transport al României și este propus pentru finanțare din Programul Operațional Infrastructura Mare.

Proiectul prevede demolarea clădirii existente și construirea unei clădiri noi de călători pe amplasamentul celei existente, demolarea peroanelor existente și realizarea a două peroane pe partea stângă, în sensul de creștere al kilometrajului, lucrări de telecomunicații CF, rețele de cabluri exterioare, inclusiv supraveghere video, amenajarea aleilor pietonale, a rampelor de acces la clădire și peroane.

Valoarea investiției totale este de peste 14 milioane de lei, iar perioada de implementare este de nouă luni. Lucrările proiectate sunt situate în halta CF Costineşti Tabără, în intravilanul comunei Costinești, județul Constanța.

related posts

Leave a Comment