Home Actualitate Sindicatul Naţional Sport şi Tineret solicită urgentarea procesului de vaccinare pentru sportivi

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret solicită urgentarea procesului de vaccinare pentru sportivi

by Romanov Alex
0 comment

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret solicită Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva noului Coronavirus să urgenteze procesul de vaccinare al salariaţilor din Sport şi Tineret care doresc să se imunizeze imediat.

Având în vedere natura activităţilor, contactul direct cu publicul, programele de pregătire a tinerilor şi sportivilor, este necesar ca personalul din domeniile noastre de activitate să aibă acces cât mai repede posibil acest vaccin pentru protecţia lor şi a celor cu care intră zilnic în contact.

Conform procedurii anunţate pe canalele oficiale, ne aflăm în etapa a II-a a Procesului de vaccinare din România, etapă în care angajaţii din domeniile considerate esenţiale, inclusiv domeniile Sport şi Tineret se pot programa numai după ce au fost deja înscrişi pe platformă de către instituţia la care lucrează. Din acest punct, angajatul poate decide singur când şi unde se programează, dar există şi varianta în care instituţia angajatoare duce la capăt procedura în locul său, făcând şi înscrierea şi programarea.

Totodată, reprezentanții sindicatului solicită actualizarea situaţiei privind numărul salariaţilor care doresc să se vaccineze. Este nevoie de o nouă chestionare a personalului cu privire la dorinţa acestora de se vaccina având în vedere faptul că în urma noilor informaţii apărute în spaţiu media, a detaliilor despre prospect, efecte adverse şi durata de imunizare, tot mai mulţi dintre reprezentanții SNST doresc să intre în program. Conform sondajului SNST, intenţia de vaccinare a celor din Sport şi Tineret este de 67%; la întrebarea dacă doresc să se vaccineze, au răspuns: da: 67%, nu: 15,8 %, nu m-am decis: 17,2%.

sursa foto: SNST

related posts

Leave a Comment