Home Actualitate Constanța: Incidența cazurilor de COVID-19 a scăzut

Constanța: Incidența cazurilor de COVID-19 a scăzut

by Antonia Mocanu
0 comment

Raportarea transmisă de către Grupul de Comunicare Strategică a anunțat 7.753 noi cazuri de Covid-19 pe teritoriul României, din 30.740 de teste efectuate în ultimele 24 ore, ajungând la un total de cazuri confirmate în România de 430.605 de cazuri și 304.188 pacienți vindecați. De asemenea 1.253 persoane au fost reconfirmate pozitiv.   

În ultimele 24 de ore pe teritoriul României au fost înregistrate 196 de decese, 129 bărbați și 67 femei, 184 dintre decese sunt ale unor persoane care au prezentat comorbidități. Până astăzi, 10.373 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.667. Dintre acestea, 1.204 sunt internate la ATI. 

În ceea ce privește județul Constanța, conform raportării au fost înregistrate  190 noi cazuri, ajungându-se la un total de 14.200 de persoane infectate. De asemenea, în ultimele 24 de ore, 47 persoane de pe teritoriul județului Constanța au fost reconfirmate pozitiv. 

Incidența cazurilor în ceea ce privește județul Constanța a scăzut la 6.50 per 1.000 de locuitori, iar în ceea ce privește municipiul incidența cazurilor a săczut în urma măsurilor luate de către autorități la 9.54.

Menționăm faptul că în data de 24 noiembrie au fost înregistrate  noi decese pe teritoriul județului Constanța. Numărul de decese la care a ajuns Constanța depășește 270.

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 14.200 persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, peste 271 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.

În acest moment, sunt 556 de persoane internate, dintre care 543 din județul Constanța și 13 din alte județe. Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.

De asemenea, la nivelul județului sunt 2.025 de persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2.

Totodată, un număr total de 4.856 de persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.

Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul anului școlar, 167 de cadre didactice, 322 de elevi, 89 de studenți și 42 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 754 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (195), asistenți medicali (322) și personal auxiliar (237).

În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 551 de teste RT-PCR.

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul județului Constanța.  

related posts

Leave a Comment