Home Editorii noștri îți recomandă Sindicaliştii din învățământ cer bani de la Guvern

Sindicaliştii din învățământ cer bani de la Guvern

by Crina Matei
0 comment

Sindicatele din Învățământ cer preşedintelui Klaus Iohannis să promulge legea prin care cadrele didactice pot fi ajutate să desfăşoare lecţii on-line, fiindu-le acordate fonduri pentru a-şi cumpăra laptopuri, calculatoare sau tablete.

Sindicaliştii din învăţământ cer şanse egale pentru toate cadrele didactice şi pentru toţi elevii. Aceştia solicită punerea în aplicare a legii prin care se acordă sprijin cadrelor didactice să îşi achiziţioneze laptopuri, calculatoare ori tablete.

Membrii sindicatelor din învătământ amintesc că Senatul a adoptat în data de 28 aprilie un proiect de lege care prevede, printre altele, faptul că “personalul didactic de predare din învăţământul de stat beneficiază anual de două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, din fonduri alocate de la bugetul de stat, pentru dezvoltare profesională şi evoluţie în carieră, precum achiziţionarea de materiale şi auxiliare didactice şi curiculare, necesare procesului instructiv-educativ“.

La nivelul judeţului Constanţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean a depus în luna aprilie un proiect în vederea obţinerii unui grant prin care să poată asigura accesul la învăţarea online pentru 160 de elevi de clasele a 7 a şi a 8 a şi pentru 10 cadre didactice din medii defavorizate.

Sursa foto: Google

related posts

Leave a Comment