Home Editorii noștri îți recomandă Simona Halep a câştigat trofeul de la Melbourne

Simona Halep a câştigat trofeul de la Melbourne

by Crina Matei
0 comment

Simona Halep a participat zilele acestea la turneul WTA de la Melbourne, o competiţie pregătitoare pentru primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open.După un parcurs perfect în care şi-a demolat adversarele, printre care şi pe compatrioata noastră Gabriela Ruse, Simona a ajuns în marea finală, acolo unde avea să o întâlnească pe rusoaica Veronika Kudermetova.

Încurajată din tribune de un grup numeros de români, dar şi de fostul său antrenor Darren Cahill, Simona Halep a intrat pe teren încrezătoare şi nu a lăsat nimic la voia întâmplării.

Primul set a durat doar 35 de minute, timp în care Halep a făcut ceea ce ştie mai bine. Şi-a hărţuit adversara şi a învins-o cu 6-2. Parţialul al doilea nu a fost deloc diferit. Chiar dacă rusoaica a dat semne, la un moment dat, de revenire, Simona nu a scăpat-o din mână, s-a impus cu 6-3 şi a pus mâna pe trofeul de la Melbourne.

Inimile românilor s-au umplut de bucurie atunci când au văzut-o pe constănţeancă triumfătoare pe tărâm australian şi acest lucru s-a întâmplat doar pentru că adevăraţii suporteri ai Simonei ştiu prin câte chinuri a trecut aceasta anul trecut.

Este cel de-al 23-lea titlu cucerit de Simona în întreaga sa carieră şi totodată este primul după nu mai puţin de 15 luni.

Sursa: Digi24

related posts

Leave a Comment