Home Actualitate Lumina Învierii ajunge şi în casele cumpănenilor

Lumina Învierii ajunge şi în casele cumpănenilor

by Crina Matei
0 comment

În contextul pandemiei Covid -19, credincioșii nu vor putea participa la slujba de înviere din acest an, însă Lumina Sfântă va fi primită de către credincioși prin voluntari. Acest lucru va fi posibil și la Cumpăna, acolo unde 50 de astfel de voluntari vor duce lumină în comună.

Lumina Sfântă a Învierii va ajunge în casele cumpănenilor în acest an prin voluntari desemnați. Totodată, din cauza pandemiei Covid 19, credincioșii nu vor putea participa la slujbele din săptămâna mare, însă, prin intermediul mediului online vor fi mai aproape de Dumnezeu, fără a participa fizic la slujbe.

De asemenea, în noaptea învierii, 50 de voluntari vor duce lumină la toate gospodăriile din comuna constănțeană Cumpăna. Astfel, voluntarii din Cumpăna echipați corespunzător vor duce la cele peste 4.500 de gospodării din comună, lumina sfântă.

Pentru a putea sărbători Paștele și în acest an au fost luate măsuri sporite, dar care să îi ajute pe credincioși să fie aproape de Dumnezeu, chiar și în situația de urgență instaurată.

Sursa foto: Ziarul Puterea

related posts

Leave a Comment