Home Editorii noștri îți recomandă Guvernul s-a răzgândit în privinţa alocaţiilor

Guvernul s-a răzgândit în privinţa alocaţiilor

by Crina Matei
0 comment

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat în ședința de Guvern că alocațiile copiilor vor fi majorate de la 1 septembrie cu 20 la sută, iar dublarea acestora se va încheia în 2022.

Potrivit noii legi adoptate de Parlament, acestea trebuie majorate în cuantum de 300 de lei pentru copiii între 2 și 18 ani și de 600 de lei pentru cei între 0 și 2 și pentru copiii cu dizabilități de la 0 la 18 ani.

„Calendarul pe care îl propun pentru a avea suportul necesar în bugetul pe anul acesta și cel pentru anii viitori ar fi următorul: o creștere de 20% de la 1 septembrie anul acesta, iar următoarele creșteri să fie făcute etapizat, de două ori pe an, anul viitor la 1 ianuarie și 1 iulie, cu câte 20%, și la fel în 2022”, a declarat ministrul Muncii.

Astfel, prima mărire a alocațiilor va avea loc în luna septembrie și va corespunde lunii august. Astfel, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi în septembrie 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei.

Alte creşteri sunt prevăzute la 1 ianuarie 2021, banii urmând a fi primiţi în februarie, dar şi la 1 iulie 2021 şi la fel în 2022.

Sursa: Ministerul Muncii

related posts

Leave a Comment