Şapte cadre medicale de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale “Dr. Victor Babeş” au fost depistate pozitiv cu SARS-CoV2, informează Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.
“Aceste persoane sunt asimptomatice, sunt internate în Spitalul ‘Dr. Victor Babeş’ şi au fost raportate la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, conform normelor în vigoare. Primăria Capitalei şi ASSMB au luat toate măsurile pentru ca toate cele 19 spitale din subordine să fie pregătite pentru a oferi servicii medicale adecvate pentru aceste cazuri”, se arată într-un comunicat al ASSMB.
Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale “Victor Babeş” are 400 de paturi dedicate bolnavilor de COVID-19.
Sursa: Agerpres