Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a prezentat, miercuri, înaintea ședinței de guvern proiectul primei rectificări bugetare din acest an. Așa cum era de așteptat, veniturile scad, iar cheltuielile cresc și, totodată, deficitul bugetar estimat pentru acest an este de 6,7% din PIB.
Potrivit lui Florin Cîțu, cifrele sunt doar estimate în acest moment, iar calculele arată, pentru acest an, că economia economia va avea o contracție de minus 1,9% din PIB și un deflator de 4,1% din PIB, adică o creștere generalizată a prețurilor în economie. În termeni cash, vorbim de suma de 31,9 miliarde lei.
Cîțu a mai precizat că veniturile vor fi mai mici cu 23,2 miliarde de lei, însă se speră la încasări din fonduri europene de 3,8 miliarde lei, adică va fi practic o scădere de 19,4 miliarde de lei.
„Veniturile scad din impozitul pe profit (mai mic cu 2,2 miliarde lei), impozitul pe venit (1,5 miliarde lei), TVA (5,6 miliarde lei), accize (2,6 miliarde lei), contribuții asigurări sociale (8,3 miliarde lei)”, a spus Florin Cîțu.
Potrivit ministrului Finanțelor, cheltuielile cresc cu 12,5 miliarde lei, iar cele mai mari sunt legate de cheltuieli de de personal – plus 576 milioane lei, care include stimulentul de risc de 2.500 lei brut/lună pentru tot personalul medical și asistența socială, pentru care se acordă 6,9 miliarde de lei. Totodată, Cîțu a mai precizat că se deblochează 3 miliarde de lei, ca măsură preventivă, pentru a fi utilizată în caz că va fi nevoie până la următoarea rectificare bugetară.