Home Cultură Teatrul de Stat Constanța, invitat la festivaluri de prestigiu

Teatrul de Stat Constanța, invitat la festivaluri de prestigiu

by PĂUN IONELIA
0 comment

În această perioadă, Teatrul de Stat Constanța pregătește premiera care va deschide stagiunea teatrală 2022 – 2023 și, tot în această perioadă, participăm la festivalurile și manifestările teatrale la care suntem invitați. Aceste participări la festivaluri reprezintă tot atâtea oportunități de a ne prezenta ca parte a mișcării teatrale din România și de a dobândi o perspectivă corectă, realistă asupra propriei activități, prin comparația cu cele mai bune spectacole din țară și prin raportarea la curentele actuale din teatru.

Astfel, spectacolul „UNIVERSURI PARALELE” de David Lindsay-Abaire, regia Radu lacoban a avut o reprezentație în 24 septembrie, la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru și Arte Performative Brăila 2022.

Întoarsă de la Brăila în 25 septembrie, trupa TSC, într-o componență în parte modificată, a plecat în 26 septembrie spre Chișinău.

Spectacolul „DOI TINERI DIN VERONA” de William Shakespeare, regia Alexandru Mâzgăreanu a fost invitat la Reuniunea Teatrelor Naționale Românești,  ediţia a VII-a, cu o reprezentație ce a avut loc în 27 septembrie, la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău. Teatrul de Stat Constanța a fost primit cu drag și căldură de public și de organizatorii, reprezentând, la această ilustră întâlnire anuală, provincia istorică Dobrogea.

La finalul spectacolului, între aplauze, directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, actorul Petru Hadârcă și directorul Teatrului de Stat Constanța, regizorul Erwin Șimșensohn au accentuat importanța menținerii legăturilor culturale firești între artiștii care fac parte din aceeași familie, din aceeași națiune.

Amintim că, în decursul primăverii și verii care au trecut, Teatrul de Stat Constanța a mai participat la următoarele festivaluri:

  • în 21 mai, la Festivalul Internațional de Animație „Gulliver” de la Galați, cu spectacolul „8 TAŢI” de Tina MÜLLER, traducerea Ciprian Marinescu, regia artistică Irisz Kovacs, scenografia Theodor Niculae;
  • în 26 mai, la Festivalul Internațional de Teatru „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, cu Spectacolul „MARIA TĂNASE. O POVESTE”, scenariul și regia Carmen Lidia Vidu;
  • în 16 iunie, la Festivalul BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRUL, cu spectacolul „UNIVERSURI PARALELE” de David Lindsay-Abaire, regia Radu lacoban, Cătălina Mihai obținând Premiul Festivalului pentru Cea mai bună actriță;
  • în 27 iunie, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS 2022), cel mai prestigios festival de teatru din România și din sud-estul Europei, cu spectacolul „DOI TINERI DIN VERONA” de William Shakespeare, regia Alexandru Mâzgăreanu;
  • în 3 iulie, tot la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS 2022) cu spectacolul-instalație „#acedesiguranță” regia Bobi Pricop, coproducție a Teatrului de Stat Constanța cu Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe;
  • în 6 iulie, la THEATER NETWORKING TALENTS – Festival Internațional dedicat Tinerilor Regizori, Craiova, cu spectacolul „8 TAȚI” de Tina MÜLLER, regia Irisz Kovacs;
  • în 16 august, la IDEO IDEIS – Festivalul Național de Teatru Tânăr din Alexandria, cu spectacolul „8 TAȚI” de Tina MÜLLER, regia Irisz Kovacs.

În lunile următoare, trupa Teatrului de Stat Constanța mai are programate deplasări în țară și în afara granițelor, pentru a reprezenta municipiul și județul Constanța și pentru a contribui la creșterea prestigiului lor cultural.

Mulțumim publicului pentru susținerea pe care ne-o arată prin reacțiile la postările noastre pe rețelele de socializare! În curând vom lansa invitația la o premieră cu totul specială, în sala noastră studio din strada Ion Lahovari nr. 2A, pe care o amenajăm în aceste zile pentru a putea găzdui mai multe dintre spectacolele din repertoriul TSC.

related posts

Leave a Comment