Home Cultură REDESCOPERIREA PATRIMONIULUI ARTISTIC LOCAL

REDESCOPERIREA PATRIMONIULUI ARTISTIC LOCAL

by PĂUN IONELIA
0 comment

Începând cu luna august 2022, Muzeul de Artă Constanța vă propune un pelerinaj artistic pentru a descoperi tainele Muzeului „Ion Jalea”, secție a muzeului de artă constănțean. 

Realizată din gips, lucrarea se bazează pe o temă din mitologia greacă, inspirată din luptele lui Hercule cu centaurii, stârniți de mirosul vinului pe care eroul îl băuse în peștera lui Pholus, una, de altfel, dintre cele mai cunoscute isprăvi ale lui Hercule. Datorită forței și vitejiei lui neobișnuite, Hercule, care a devenit cel mai cunoscut erou din mitologia greacă, a fost primit în rândul zeilor, după moarte, devenind astfel nemuritor. Adversarul său, pe care îl reprezintă cu măiestrie artistul, centaurul, întruchipează forța umană și animală, unite într-o singură creatură.

Prin această reprezentare artistul îşi revendică apartenenţa la un set de valori clasice, în care eroul are o misiune etică şi, deşi este de multe ori învins prin forţa împrejurărilor, dă dovadă de o tenacitate ce îl impune ca etalon. 

În modelajul expresiv şi decupajele spaţiale îndrăzneţe, se simte lecția celor doi sculptori francezi, care au influenţat în mod decisiv arta secolului XX, în a căror ateliere sculptorul român și-a desăvârșit formația artistică: Antoine Bourdelle și Auguste Rodin. Pentru lucrarea „Hercule doborând Centaurul”, în 1966, artistul a fost decorat cu Meritul Cultural clasa I. O variantă monumentală a lucrării, realizată din marmură, se află în Parcul Herăstrău, din Bucureşti. (dr. Cristina Gelan)      

related posts

Leave a Comment