Home Cultură Complexul istoric Bar Orient din stațiunea Mamaia va fi salvat de la demolare

Complexul istoric Bar Orient din stațiunea Mamaia va fi salvat de la demolare

by PĂUN IONELIA
0 comment

Proiectul de hotărâre inițiat de consilierii USR Constanța prin care se va propune clasarea în regim de urgență a complexului Bar Orient din Stațiunea Mamaia ca monument istoric a fost aprobat, prin vot majoritar, în cadrul ședinței de Consiliu Local Municipal de astăzi, 31 octombrie. 

„Mă bucur foarte mult că prin acest proiect am reușit să oferim o șansă reală unei clădiri istorice de a căpăta statutul pe care îl merită, fiind astfel salvată de la demolare. De asemenea, le mulțumesc și consilierilor care au înțeles importanța acestui demers și că este de datoria noastră să urmărim în continuare întregul proces, pentru a ne asigura că toate etapele sunt îndeplinite întocmai.“, a declarat Florin Cocargeanu, viceprimar al municipiului Constanţa. 

Amintim că, în luna august, Direcția Județeană pentu Cultură (DJC) confirma, în urma sesizărilor depuse de parlamentarii Remus Negoi și Stelian Ion că Bar Orient corespunde tuturor cerințelor și criteriilor legale de clasare pe lista monumentelor istorice.

related posts

Leave a Comment