Home Administrație publică Măsuri pentru deschiderea sezonului estival: Turiștii ar putea fi TESTAȚI la intrarea în stațiune

Măsuri pentru deschiderea sezonului estival: Turiștii ar putea fi TESTAȚI la intrarea în stațiune

by tomisnews
0 comment

Prefectul Constanței, George Niculescu, a avut, marți dimineață, discuții cu reprezentanții operatorilor din turism, în perspectiva deschiderii sezonului estival. Potrivit lui Niculescu, un scenariu discutat este testarea turiștilor la sosirea în stațiune.

„Am aflat toate problemele cu care se confruntă agenții economici în turism în această perioadă, în ce formă se pot relua activitățile specifice în perioada următoare odată cu relaxarea măsurilor, iar gradual sub ce formă se poate redeschide sezonul estival. Este evident că, din păcate, nici un sector al economiei județene, al economiei locale nu va rămâne neafectat de această pandemie, încearcă noastră este de găsi soluții pentru a sprijini agenții economici și aceste măsuri să vină în sprijinul lor. Primii turiști pe litoral vor veni atunci când ordonanțele militare vor prevede aceste lucruri, când reglementările de la nivel central vor permite acest lucru, turiștii vor putea veni în județul Constanța, la mare. Sub ce formă… sunt mai mult dezbateri aici. În momentul de față nu avem nici o fel de reglementare care să arate sub ce formă se vor desfășura activitățile turistice. De aceea, în urma întâlnirii de astăzi, s-au concluzionat câteva propuneri, pe care eu le voi înainta mai departe ministerelor, inclusiv Ministerului Sănătății. Vorbim de o posibilă testare a turiștilor când intră într-o localitate turistică. O să vedem sub ce formă se poate face lucrul acesta. Cu teste rapide. Sunt mai multe variante. Trebuie să vorbim și de măsuri de relaxare fiscală pentru agenții din turism, vorbim de taxele locale administrate de UAT-uri și de cele administrate de guvern. Să vedem ce sprijin găsim la primării și din partea guvernului pentru a-i ajuta pe operatorii economici. (…) Momentan nu este nimic stabilit, sunt doar scenarii discutate astăzi. Ca să fie clar. Lucrurile pot să suporte modificări, îmbunătățiri. (…) Presupun că va fi un efort comun, am văzut deschidere din partea reprezentanților patronatelor din turism pentru efectuarea acestor testări. Sunt costuri pe care și le asumă pentru a asigura servicii de calitate și în condiții de siguranță pentru turiști. De asemenea, trebuie compensată cu măsuri fiscale atât la nivel local, cât și la nivel central. Nu știu cum vor reacționa Ministerul Sănătății sau Ministerul Economiei”, a spus prefectul Niculescu.

La întâlnirea de marți de la Instituția Prefectului, din partea operatorilor din turism au participat au participat Mohammad Murad și Nicolae Bucovală din partea FPTR; Anca Nedea – directorul executiv al Organizaţiei Patronale Mamaia Constanţa; Corina Martin – președintele Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România; Ciprian Constantinescu, hotelier și antreprenorii Nicolae Moroianu, Gabriel Bălan, Dumitru Filip și Ilinca Stan.

related posts

Leave a Comment