Home Administrație publică Eforie, un oraş verde

Eforie, un oraş verde

by Crina Matei
0 comment

În Eforie Nord și Eforie Sud se vor amenaja cinci noi parcuri.  Zonele propuse pentru reabilitare se referă la cinci terenuri amplasate distinct, trei dintre acestea fiind amplasate în localitatea Eforie Sud iar două terenuri în localitatea Eforie Nord. În prezent, cele cinci terenuri, cu suprafață individuală de o mie de metri pătraţi, sunt spații urbane degradate sau neutilizate, aflate în stare de paragină.  

Robert Şerban, primar Eforie : „Este cel mai mare parc, de aproape 2 hectare de teren, un hectar opt sute. Celălalt parc din Eforie Nord este amplasat pe strada Traian, în zona ANL-urilor. Se lucrează în acest moment intens la toate parcurile. Chiar dacă noi suntem un oraș cu o suprafață de destul de mare de spațiul verde pe cap de locuitor, fiind fruntaș la suprafața de spațiu verde pe cap de locuitor, cu aceste cinci parcuri, pe care le vom finaliza într-un timp extrem de scurt, vom fi cu mult peste media europeană recomandată.“

Reconversia și reutilizarea terenurilor abandonate, precum și transformarea lor în zone de agrement și recreere pentru populație, are ca scop îmbunătățirea condițiilor de viată a cetățenilor. Se urmăreşte în primul rând creșterea suprafețelor plantate la nivelul localității, satisfacerea nevoii de agrement, recreere și prezența în aer liber a populației, reducerea nivelului de poluare dar și îmbunătățirea aspectului estetic al orașului. Până acum suprafața de spațiu verde pe cap de locuitor este de circa 23 de metri pătraţi. În aceste condiţii, orașul Eforie are spații verzi peste media europeană. De reţinut este şi faptul că arborii care vor fi plantați vor fi inventariați în registrul spațiilor verzi.

„ Acest registru al spațiilor verzi va fi actualizat. El este tot timpul actualizat. Vor fi, cred că, în jur de 3 hectare de spațiu verde suplimentar față de ce aveam acum. Este o primărie destul de mică, cu puțini angajați, nu suntem foarte mulți angajați, o localitate cu 10.000 de locuitori, care a reușit totuși să acceseze fonduri și încă avem, în continuare, proiecte depuse care sunt unele în contractare, altele în evaluare. Deci, ar mai fi proiecte depuse pe ultima sută de metri, cu evaluarea, în valoare de 17 milioane de euro, cel puțin.“, a mai subliniat Robert Şerban.

La Eforie Sud se va ridica şi un centru de excelență pe locul fostului internat. Spațiul va avea ca destinaţie o bibliotecă media, două terenuri de squash, dar și o modalitate modernă de reducere a abandonului școlar și îmbunătățirea condițiilor de locuire pentru grupurile vulnerabile. Valoarea totală a acestui proiect este de peste 20 de milioane de lei. La ora actuală, Administraţia din Eforie se află pe primul loc în judeţul Constanţa şi chiar pe primele locuri la nivel naţional, în ceea ce priveşte sumele atrase din fonduri europene pe cap de locuitor.

related posts

Leave a Comment