Home Actualitate Vom plăti garanţie pentru ambalajele băuturilor de orice fel

Vom plăti garanţie pentru ambalajele băuturilor de orice fel

by Florentina Lup
0 comment

Ministrul mediului Costel Alexe și secretarul de stat Mircea Fechet s-au întâlnit cu reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale din România. Tema întâlnirii a fost implementarea sistemului garanție-returnare.

Prin acest sistem, la cumpărarea unei băuturi din magazin, se reține o garanție, care este ulterior înapoiată la returnarea ambalajului din sticlă, aluminiu sau PET, al respectivului produs, tot în magazin.

,,Sper ca o dată cu implementarea sistemului garanție-returnare să creștem gradul de reciclare, care momentan este de 14% și să ne apropiem cât mai repede de țintele pentru a fi la masă cu statele europene. Este esențial să reușim să avem un grad mai mare de colectare și să nu vedem cantități imense de deșeuri pe suprafața lacurilor de acumulare din România. Noi suntem destul de avansați în procesul de elaborare a normelor de implementare. Am avut nenumărate runde de discuții cu industria, a fost realizat chiar și un studiu la nivel național privind impactul, iar elaborarea Hotărârii de Guvern este în linie dreaptă. Conform legii, avem termen de implementare până la sfârșitul acestui an. Suntem hotărâți și determinați să finalizăm înainte de acest termen.”, a declarat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Dacă doriţi să vă exprimaţi părerea în legătură cu implementarea sistemului garanție-returnare, sau cu alte proiecte ale ministerului mediului, aveţi la dispoziţie, începând din această săptămână, platforma ECOnsultare.ro (https://econsultare.ro/#/), prin intermediul căreia puteţi vota online proiectele și vă puteţi exprima opiniile.

Dacă accesaţi platforma, veţi putea răspunde la următoarele întrebări:

  1. Considerați oportun ca magazinele să primească sticle/peturi/doze de aluminu contra unei garanții financiare (sume de bani)?
  2. Care este valoarea garanției pentru care ați returna ambalajele la magazin?

Platforma este primul instrument de consultare și voting online din România bazat pe un sistem Blockchain. Opiniile populației vor fi parte din fundamentările politicilor de mediu viitoare.

related posts

Leave a Comment