Home Actualitate Val de amenzi pe litoral

Val de amenzi pe litoral

by Antonia Mocanu
0 comment

Val de amenzi din partea inspectorilor de muncă pe litoral. Sute de agenți economici au fost verificați în acest sezon estival și puțini au fost cei care au scăpat fără amendă. Mai peste tot inspectorii au găsit deficiențe astfel că și amenzile au fost și ele pe măsură. Peste două milioane de lei.

ITM Constanța  desfășurat în perioada 26.06.2020 – 01.09.2020 „Campania Națională privind identificarea și combaterea cazurilor de muncă la negru”. 688 de angajatori au fost verificați și s-au aplicat 107 amenzi în valoare de peste 1.600.000 de lei. S-au dat de asemenea și 33 de avertismente. Au existat cazuri în care angajatorii, foloseau copii minori, fără a li se respecta regimul de lucru motiv pentru care a fost seizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

Printre deficiențele identificate de inspectori au mai fost: nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară și sărbătorile legale, neplata salariului la data stabilită sau netransmiterea la timp a documentelor în sistemul REVISAL

Pe lângă tematica de control specifică agenților economici care desfășoară activitați în zona litoralului, s-a verificat și modul în care se respectă obligațiile ce le revin pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID -19.

related posts

Leave a Comment