Home Actualitate Spitalul de Boli Infecțioase are director cu acte în regulă. Claudia Cambrea a câștigat concursul pentru funcția de director al SCBI

Spitalul de Boli Infecțioase are director cu acte în regulă. Claudia Cambrea a câștigat concursul pentru funcția de director al SCBI

by Antonia Mocanu
0 comment

Claudia Cambrea a câștigat, luna aceasta, concursul pentru funcția de director al  Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, după aproximativ șase luni în care a fost director interimar.

Doctorul a fost singurul candidat care a concurat și care a convins echipa de examinare că merită să preia frâiele unei unități medicale importante.

Proiectul de management prezentat de Claudia Cambrea a vizat repunerea în funcțiune a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța la capacitatea inițială, respectiv 220 de paturi, până la finalul mandatului, și implementarea tuturor măsurilor de siguranță pentru desfășurarea actului medical, atât pentru angajați, cât și pentru pacienți.

Măsurile de siguranță țin de infrastructura clădirii, care trebuie modernizată și adaptată la cerințele anului 2022.

Până la sfârșitul anului, compartimentul de ATI va funcționa în spitalul modular. Tot în acest spațiu va fi și un compartiment de imagistică medicală. Totodată, se are în vedere crearea unui ambulatoriu de specialitate, care să eficientizeze și activitatea imagisticii.

related posts

Leave a Comment