Home Actualitate Sejur de poveste în Delta Dunării

Sejur de poveste în Delta Dunării

by Antonia Mocanu
0 comment

Sărbători pascale, departe de lume, într-o oază de liniște. Delta Dunării se pregătește să primească turiști în minivacanța de Paște și 1 mai. După litoral, Delta Dunării câștigă teren în preferințele românilor.  Iar după mai bine de un an de pandemie, pensiunile din Deltă se laudă cu un grad de ocupare de sută la sută. Turiştii vor fi întâmpinați cu peisaje mirifice şi mâncăruri pescăreşti tradiţionale. 

Turiștii care au ales să petreacă minivacanța de Paste și 1 Mai în Delta Dunării și-au făcut rezervări cu mult timp înainte. Așa se face că acum multe pensiuni nu mai au locuri libere. Proprietarii s-au pregătit din timp și pe lângă cazare si mâncare le-au făcut turistilor un program, astfel încât timpul petrecut în Deltă să fie folosit la maximum. O plimbare pe canalele Dunării este obligatory, iar turiștii pot petrece și o zi întreagă pe apă. Vor putea admira pelicani, egrete, dar și plante specifice Deltei precum nuferi albi sau negri. 

Vestea bună este că nici prețurile nu au crescut față de anul trecut, iar oferte sunt pentru toate gusturile. Tarifele diferă în funcție de clasificarea pensiunilor și a serviciilor oferite. Pornesc de la 800 de lei de persoană pentru un sejur de 3 nopți și pot ajunge  până la 2.000 de lei. Despre Delta Dunării a auzit o lume întreagă. Mai este denumită și Amazonul Europei. Cunoscutul jurnalist britanic Charlie Otley cel care a realizat  documentarul Wild Carpathia se gândește să facă unul similar și despre Delta Dunării.

Charlie  Otley, jurnalist britanic „Delta este un ecosistem unic in lume. Vom face si un film desre deltă, Wild Danube Delta. Am început deja sa filmam de Craciun și vrem sa surprindem Delta în toate anotimpurile. Nu foarte multi știu despre Delta Dunării. Oamenii ar trebui sa vină aici. Vom face filmul și apoi o campanie la BBC de promovare a Deltei Dunării și îi vom inspira pe oameni sa vină aici.”

Și cum pandemia a schimbat și obiceiurile de vacanță ale românilor, proprietarii de pensiuni din Delta Dunării încearcă să îi familiarizeze cu încă unul. Mai exact în unele unitati de cazare turistii vor avea nevoie de adeverinta de vaccinare sau o dovada medicală că au trecut prin boala.

Delta Dunării este considerată una dintre cele mai sigure destinaţii de vacanţă din ţară. Încă de la debutul pandemiei, numărul infectarilor a fost foarte mic, iar trendul continuă să se mențină.

related posts

Leave a Comment