Home Actualitate Săptămâna Gina Patrichi, la Bulandra

Săptămâna Gina Patrichi, la Bulandra

by Florentina Lup
0 comment

Teatrul ,,Lucia Sturdza Bulandra” dedică săptămâna 1-7 iunie actriţei Gina Patrichi. În această perioadă, se vor posta, pe pagina oficială de facebook a instituţiei, fotografii şi cronici ale spectacolelor în care a jucat Gina Patrichi.

Despre fiinţa fragilă şi în acelaşi timp plină de forţă a Ginei Patrichi s-a scris mult. La fel şi despre felul în care cucerea sala, despre profunzimea interpretării sale care rămânea imprimată pe inimă şi retină. Gina Patrichi este una dintre actriţele care au dat acel suflu unic, suflul dăruirii şi al teatrului de calitate, şi care s-a identificat timp de 30 de ani cu teatrul ,,Bulandra”.

,,În meseria noastră, dacă nu eşti în stare să o iei mereu de la capăt, eşti pierdut. Încerc, pe cât se poate, să alerg spre o nouă tinereţe în teatru. Sper să o găsesc, pentru că, în unele cazuri – spun eu – niciodată nu-i prea târziu. Şi pentru că nimeni, niciodată, nu este, nu poate fi, pe de-a-ntregul adult!”, mărturisea Gina Patrichi.

Spectacolul ,,Dimineaţa pierdută”, după Gabriela Adameşteanu, care se va transmite vineri, 5 iunie, ora 19:00, a avut premiera în anul 1986, iar din distribuţie făceau parte actorii: Gina Patrichi, Tamara Buciuceanu, Victor Rebengiuc, Valentin Uritescu, Ion Besoiu, Rodica Tapalagă, Tora Vasilescu, Irina Petrescu, Mihai Constantin, Lucia Mara, Ina Apostol, Răzvan Ionescu, Eugenia Balaure.




related posts

Leave a Comment