Home Actualitate Restricții de circulație în zona Peninsulară pentru Slujba de Înviere

Restricții de circulație în zona Peninsulară pentru Slujba de Înviere

by Romanov Alex
0 comment

Sărbătoarea creștină „Învierea Domnului Iisus Hristos” va fi marcată la Constanța prin manifestări cu caracter religios. Sâmbătă, 23 aprilie, în curtea Catedralei Arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” va fi oficiată slujba religioasă.

Începând cu ora 23:00, se va organiza o procesiune religioasă având ca punct de plecare Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, cu deplasare pe strada Arhiepiscopiei, bulevardul Regina Elisabeta, Portul Tomis după care se va reveni către altarul de vară situat în curtea Catedralei Arhiepiscopale „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” pentru a distribui lumina sfântă și pâinea sfințită.

Pentru siguranța participanților la eveniment, în perioada 23 aprilie, ora 21:00 – 24 aprilie, ora 02:00, se va interzice circulația autovehiculelor pe strada Arhiepiscopiei, tronsonul delimitat de strada Profesor Doctor Ion Cantacuzino și bulevardul Regina Elisabeta. Circulația autovehiculelor va fi redirecționată pe strada Profesor Doctor Ion Cantacuzino, strada Revoluția din 22 Decembrie 1989.

De asemenea, în intervalul menționat, se vor dispune măsuri temporare de restricționare a traficului rutier necesare deplasării în condiții de siguranță a participanților la procesiunea religioasă pe strada Arhiepiscopiei, bulevardul Regina Elisabeta, strada Lebedei până în Portul Tomis.

sursa foto: Primăria Constanța

related posts

Leave a Comment