Home Actualitate Program modificat la SPIT Constanța

Program modificat la SPIT Constanța

by Romanov Alex
0 comment

Program de lucru modificat la Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. 22 decembrie este ultima zi de lucru cu publicul, în care cei interesați să își achitele impozitele și taxele se pot adresa ghișeelor instituției.

Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa informează contribuabilii că în perioada 23 decembrie 2020 – 04 ianuarie 2021 activitatea instituţiei este suspendată pentru realizarea de activități specifice închiderii/deschiderii de an fiscal.

Marți, 22 decembrie 2020, este ultima zi de lucru cu publicul în care constănțenii se pot adresa  ghișeelor agențiilor SPIT Constanța.

Pe site-ul instituției, www.spit-ct.ro, contribuabilii au la dispoziție  în perioada suspendării activității cu publicul la ghișeele agențiilor fiscale, secțiunea plată amenzi/alte taxe/ fără autentificare,  pentru achitarea amenzilor, tramei stradale sau pentru plata altor taxe care nu necesită autentificare.

Începând cu data de 04 ianuarie 2021, vor fi reluate toate operațiunile fiscale, atât în cadrul agențiilor, cât și cele disponibile pe site-ul instituției.

Pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, SPIT Constanța recomandă contribuabililor să evite deplasarea la ghișeele instituției și să utilizeze serviciile online.

Dacă totuși nu au posibilitatea să utilizeze serviciile online puse la dispoziție de Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța, contribuabilii trebuie să știe că accesul în sediile SPIT se face cu respectarea tuturor normelor în vigoare: purtarea obligatorie a măştii, termoscanarea şi igienizarea mâinilor.

related posts

Leave a Comment