Home Actualitate Previziuni bune pentru litoralul bulgăresc în 2022

Previziuni bune pentru litoralul bulgăresc în 2022

by Romanov Alex
0 comment

Bulgaria are toate șansele să rămână și în acest an principala destinație externă accesibilă românilor. Potrivit reprezentanților din turism, 2021 a fost un an bun pentru litoralul bulgăresc, în special din punct de vedere al turiștilor români, care s-au aflat pe primul loc ca pondere în rândul vizitatorilor străini. Aceleași sunt previziunile și pentru noul sezon estival.

Turiștii trebuie să știe că pe fondul inflației și al nesiguranței determinate de pandemie, prețurile au crescut ușor. Tarifele aplicate de hotelurile de pe litoralul bulgăresc sunt influențate mult de piețele vestice, dinspre care turiștii veneau și în capetele de sezon, pe când  românii și bulgarii se rezumă la perioada iulie – august.

La fel ca și anul precedent, turiștii trebuie să știe că vor fi numeroase oferte speciale, mai ales că hotelierii din țara vecină se așteaptă la un sezon de vară cât mai bun. Bulgaria este o țară cu grad similar de vaccinare precum România, iar dacă aceasta poate fi o problemă pentru vest europeni, pentru români cu siguranță nu va fi. Situația va depinde destul de mult și de contextul celorlalte două destinații externe tradiționale ale românilor, Turcia și Grecia. În general, au fost restricții mai mari către aceste destinații către care au călătorit mai ales turiștii vaccinați, o parte rezervând din timp, pe când Bulgaria a fost preferată de turiștii nevaccinați datorită lipsei restricțiilor.

În Bulgaria, tradiționalele stațiuni Nisipurile de Aur și Albena rămân în continuare la mare căutare, îndeosebi în rândul turiștilor din țara noastră.

„Albena, ca în fiecare an, și-a așteptat turiștii cu brațele deschise și a oferit servicii pentru toate buzunarele. Hotelurile noastre au fost foarte bine pregătite și putem spune că, în 2021, turiștii români au salvat sezonul estival, la fel cum s-a întâmplat și în 2020, iar pentru 2022 ne pregătim pentru a putea să-i așteptăm la cele mai înalte standarde.”, declară DIMA PUSNAVA, director Romanian Market Albena

Turiștii români vor prefera hoteluri de calitate, mai ales că majoritatea reprezintă familii cu copii, un aspect interesant fiind faptul că segmentul de familii cu doi copii este în creștere. Mâncarea este foarte importantă în alegerea hotelului, iar alte facilități dorite sunt proximitatea unui aqua park, poziționarea pe plajă, acces la șezlonguri, bar pe plajă.

În această perioadă, specialiștii în turism recomandă rezervările în sistem early booking, deoarece există condiții superflexibile, avansul este 0 la rezervare, anularea gratuită și plata în rate. Reducerile se situează între 15% și 35%, cele mai multe hoteluri bune practicând reduceri în jur de 20%.

related posts

Leave a Comment