Home Actualitate Poveştile copilăriei prind viață în piațeta Perla, din staţiunea Mamaia

Poveştile copilăriei prind viață în piațeta Perla, din staţiunea Mamaia

by Florentina Lup
0 comment

În perioada 25 iulie – 30 august, Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare” vă invită în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 19:00, la „Amfiteatru cultural”, un eveniment dedicat celor mici, dar şi părinţilor şi bunicilor.

Reprezentațiile vor avea loc pe scena amplasată în zona Perla, din staţiunea Mamaia.

Mâine, 25 iulie, de la ora 19:00, cei mici sunt așteptați la „Capra cu trei iezi”, după Ion Creangă. Regia este semnată de Gabriel Apostol, după un scenariu de Cristian Pepino. Scenografia îi aparține Danielei Drăgulescu iar muzica, lui Dan Bălan. În distribuție: Daniel Minciună, Claudia Brădescu, Daniela Vlad, Rovena Paraschivoi, Arina Cojocaru, Ion Ciolan.

Duminică, 26 iulie, de la ora 19:00, se joacă tot o poveste care aparține marelui scriitor român Ion Creangă, „Fata babei și fata moșneagului. Regia și scenariul poartă semnătura lui Daniel Stanciu. Delia Cornelia Ioaniu asigură scenografia spectacolului, iar muzica este scrisă de Dan Bălan. Distribuția este formată din: Rovena Paraschivoi/ Daniel Minciună, Ion Ciolan/ Clara Ghiuvelechian, Claudia Brădescu/Tiberiu Roșu, Daniela Vlad, Grațian Prisacariu.

Accesul la spectacole este gratuit, în limita locurilor disponibile, cu respectarea normelor de siguranță pentru publicul spectator și personalul artistic. Persoanele care refuză să le fie verifcată temperatura nu vor avea acces în locație.

Rezervările se pot face la numărul de telefon 0765236319, de luni până vineri, între orele 09:00 – 15:00, în limita locurilor disponibile, exclusiv pentru spectacolele din săptămâna în curs. Rezervarea telefonică își pierde valabilitatea pentru cei care nu se prezintă până la ora 18:30.

related posts

Leave a Comment