Home Actualitate Percheziții efectuate de polițiștii de investigare a criminalității economice

Percheziții efectuate de polițiștii de investigare a criminalității economice

by Antonia Mocanu
0 comment

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Biroul de Investigare a Criminalității Economice Mangalia s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unui imobil din municipiul Mangalia, se comercializează țigarete susceptibile de a proveni din contrabandă.

Astfel, în cursul zilei de astăzi, au fost puse în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Mangalia, la locuințele unei femei, de 36 de ani, într-un dosar care vizează săvârșirea infracțiunii de colectare, deținere și comercialiare de mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând faptul că acestea provin din contrabandă.

Polițiștii au descoperit 2.300 de țigarete netimbrate, în valoare de peste 2.000 de lei, despre care există suspiciunea că erau destinate comercializării.

Cantitatea de țigarete a fost ridicată, în vederea indisponibilizării.

Totodată, la una dintre cele 3 locuințe, folosită de un bărbat, de 44 de ani, au fost identificate 10 recipiente de parfumuri, purtând sigla și însemnele unei mărci înregistrate, susceptibile de a fi contrafăcute.

Bunurile, în valoare de aproximativ 4.000 de lei, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

related posts

Leave a Comment