Home Actualitate O nouă performanță remarcabilă

O nouă performanță remarcabilă

by Antonia Mocanu
0 comment

Liceenii constănțeni uimesc din nou societatea academică spațială  internațională. La acest început de an calendaristic, elevii celui mai bun colegiu din Constanța, Mircea cel Bătrân, se pot lăuda cu noi performanţe. Au realizat două proiecte cu care au reușit să obțină premiul I și o mențiune. Proiectele premiate la acest concurs au propus soluţii tehnico-ştiinţifice pentru proiectarea şi realizarea aşezărilor umane autonome pe Marte.

Competiția s-a desfășurat în Statele Unite ale Americii sub atenta supraveghere a Agenției Spațiale Americane. Concursul a fost cu atât mai dificil cu cât s-au întrecut între ei elevi, studenţi, şi tineri cercetători din întreaga lume, neexistând o limită de vârstă.  Concurenţii s-au putut înscrie la oricare dintre cele cinci secțiuni, ale concursului: design asistat de calculator , proiectare model 3D pentru aşezare umană pe Marte, articol de cercetare pe teme marţiene, prezentare Poster sau la secţiunea artistică. De la Colegiul Mircea cel Bătrân s-au înscris două echipe. La confruntarea finală, trei elevi mircişti, au câştigat Premiul I la secţiunea Proiectare model 3D.

Echipa fetelor a obţinut mențiunea specială pentru abordarea tehnico-ştiinţifică la secţiunea design asistat de calculator pentru o aşezare pe Marte.

Proiectele premiate la acest concurs au propus soluţii tehnico-ştiinţifice pentru proiectarea şi  realizarea aşezărilor umane autonome pe Marte. Pe parcursul a mai multe săptămâni, elevii câştigători au proiectat habitatul uman și toate anexele acestuia, iar după zeci de ore de printare 3D, au construit și asamblat macheta finală anexată proiectului. Competiția „Martiane Challenge” urmărește să descopere și să premieze idei cât mai realiste, care să ajute la dezvoltarea unor așezări permanente pe Marte, bazate pe tehnologia avansată, prin intermediul proiectelor elaborate de elevii, studenții şi de tinerii cercetători din lumea întreagă.

related posts

Leave a Comment