Home Actualitate O nouă întâlnire a Asociației comunelor din România

O nouă întâlnire a Asociației comunelor din România

by Antonia Mocanu
0 comment

Reprezentanții primarilor comunelor din România, din toate județele țării,  s-au reunit pentru cea de-a 24-a sesiune a Adunării generale a Asociației Comunelor din România. S-au analizat probleme stringente cu care se confruntă comunele din România, iar președintele Asociației Comunelor din România, filiala Constanța Mariana Gâju a luat cuvântul în ceea ce privește asistența socială la nivel național, dar și local.  

Președintele ACOR Constanța a mai transmis ministrului muncii, Raluca Turcan faptul că trebuie să existe o egalitate între lucrătorii din mediul de stat național și cel local, deoarece volumul de muncă este același pentru toate lumea, în acest sens și salariile ar trebui să fie la fel.

Mariana Gâju a mai punctat faptul că este necesară o înăsprire a legilor acordării ajutorului social, pentru a ajunge la o bună organizare la nivel național a acestui sistem de asistență socială.

Schimbând registrul, educația este de asemenea prioritară pentru ACOR, tocmai de aceea prim-vicepreședintele Asociației Comunelor din România, Mariana Gâju a atins și acest subiect extrem de sensibil.

Dacă elevii ar putea învăța în aceeași localitate în care au domiciliul, cheltuielile pentru transportul acestora s-ar diminua considerabil. În continuare există sute de elevi care parcurg kilometrii întregi pentru a ajunge la școală, iar cerința ACOR în privința acestui aspect ar fi preluarea cheltuielilor transportului elevilor în subordinea Ministerului Educației.

În cadrul Asociației Comunelor din România s-a mai făcut și o analiză a problemelor cu care se confruntă comunele din țară și, implicit, autoritățile administrației publice locale ale acestora.

Sursa foto: ziuadeconstanta.ro

related posts

Leave a Comment