Home Actualitate Marea debarcare din Argeş

Marea debarcare din Argeş

by Florentina Lup
0 comment

Peste 2.000 de elevi din județul Argeș îi vor întâlni, în perioada 17-20 februarie, pe marinarii militari, care vor prezenta ofertele educaționale ale instituțiilor militare de învățământ de marină.

Scafandrii, infanteriștii marini, militarii de la bordul navelor de luptă, studenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” și elevii Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, precum și cei ai Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” vor efectua escale în unitățile de învățământ gimnazial și liceal din mai multe localități argeşene:

  • Curtea de Argeș – marți, 18 februarie, la Colegiul Național „Vlaicu Vodă”, Liceul Tehnologic „Constantin Dobrescu”, Liceul Tehnologic „Ferdinand I”, Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” și Școala Gimnazială „Regina Maria”;
  • Mioveni – miercuri, 19 februarie, la Liceul Teoretic „Lucia Zamfirescu” și Școala Gimnazială „George Topârceanu”;
  • Țițești – miercuri, 19 februarie, la Școala Generală „I.C. Lăzărescu”;
  • Pitești – joi, 19 februarie, la Colegiul Național „Alexandru Odobescu”, Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu”, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, Colegiul Național „I.C. Brătianu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” și Școala Gimnazială „Mircea Eliade”.

Marinarii militari vor desfășura, în județul Argeș, și o serie de acțiuni umanitare și de voluntariat, pentru a aduce un zâmbet și o mângâiere, unui grup de copii instituționalizați într-un centru de plasament și unui grup alcătuit din 200 de persoane vârstnice din două centre de îngrijire și asistență. 

Sursa: navy.ro

related posts

Leave a Comment