Home Actualitate La un pas de moarte! Patru persoane, printre care și doi copii, grav rănite în urma unui accident pe A2

La un pas de moarte! Patru persoane, printre care și doi copii, grav rănite în urma unui accident pe A2

by PĂUN IONELIA
0 comment

ISU Dobrogea a fost solicitat să intervină la un accident ce a avut loc în urmă cu puţin timp, pe Autostrada A2 București-Constanța, la Km. 200- 203, în zona localității Murfatlar din județul Constanța.

Potrivit primelor infromaţii, patru persoane au fost rănite în accident, victimele fiind neîncarcerate. La faţa locului, s-a intervenit cu o autospecială de stingere, un SMURD B şi două ambulanţe SAJ Constanţa.

„La locul solicitarii au fost direcționate două echipaje SAJ B2 și un echipaj SMURD B. Au fost găsite patru victime, cu multiple traumatisme conștiente, colaborante care au fost transportate la spitalul judetean pentru investigatii suplimentare”, a declarat dr. Claudia Tatarici, purt de cuv SAJ Constanța.

Din primele cercetări ale oamenilor legii, se pare că șoferul ar fi pierdut controlul volanului, a lovit parapetul de protecție, apoi s-a răsturnat în afara părții carosabile. Polițiștii fac în continuare cercetări pentru a stabilii cu exactitate cauza accidentului rutier.

sursa foto: ISU Constanța

related posts

Leave a Comment